Vineri. Câmpii în stînga şi case în dreapta. Îmi fulgeră prin faţa ochilor praful din uliţa mare a bunicii, liniştea ţesută-n grai de greieri şi începutul de vară, cînd soarele ar apune, dar mai zăboveşte puţin deasupra frunzelor, îndulcindu-şi vipia. Atunci ies bunicile pe laviţă şi torc poveşti, lînă, doruri şi pronosticuri despre moarte. Şi totul miroase a iarbă tăiată, lemn vechi, rogojini prăfuite şi mîna bunicii, cu iz de ceapa coaptă. Privesc într-un ochean cu mozaic, unde imaginile sunt amestecate cu mirosuri. Buzele lui miros a bere şi au gustul marilor fiori obsceni ai adolescenţei, cînd citeam maculatură de Sandra Brown. Inelele de pe mîna ei zornăie fin, ca un clopoţel ascuns în vată şi aud grohăielile metalice ale CDurilor din Cluj, simt ghimpii trandafirului în degetul inelar, gustul dulceag al rujului meu negru şi undeva, în adâncuri, tumultul uitat al răzvrătirii de atunci. I-am simţit tinereţea, prostia şi naivitatea aproape dureros, în mine însămi şi mi-am dorit cu sălbăticie să am din nou 19 ani.
Sîmbătă. Piele arsă de soare şi năduşeala, ca atunci cînd mă ducea mama la Mureş, pentru a face baie şi a privi de la depărtare cum spalau ţiganii covoare de iută. Involuntar mi-am înălţat fruntea în vînt pentru a simţi adierile de atunci- piele incinsă, incheieturi transpirate, mere caramelate, parfum dulce-acrişor de copil neîmbăiat şi piatră. Degetele lui s-au răsfirat în palma mea „Mergem pe sub tei, pe la umbră?”. Imaginea Ancăi adolescentă, rîzînd cu dinţi strîmbi şi mirosind o ramură de tei. L-am strîns de mînă, crezînd că e ea. Sărut. Scurt şi ordonat, aşa cum ne povesteam, Anca şi eu, ca nu ne vom săruta niciodată sub tei. Noapte amară cu gust de vodkă stătută şi imagine de cîntăreaţă de cabaret îmbătrînită. Senzaţii străine pe care le-am alungat.
Duminică. Întuneric şi greaţa pe care o resimţeam acu 7 ani cînd petreceam nopţi şi zile pe net, fără să văd soarele, sau cerul. Iarba de afară, uscată şi scorojită de la caniculă- ca atunci cînd mergeam pe cel mai mare deal din sat, cu toţi unchii şi toate mătuşile, călcînd pe sol arid, bolovani şi iarbă seacă, iar eu şi Gioni aveam impresia că mergem spre capătul lumii, un fel de infern incert ce ne făcea să ne strîngem unul în celălalt, tăcuţi şi gravi, lingîndu-ne avid broboanele de sudoare de deasupra buzei superioare. Gustul era acelasi şi acum- teamă şi sare.
Gălăgia e aceeasi peste tot, iar dezamăgirea nu are gust sau miros pentru mine. Doar un gol de senzaţii în care mă prăbuşesc.
Lăbăreli metafizice 