Archive for Deliruri bahice

Of mankind

Dimineaţa e frumoasă în oraşul ăsta, altfel mizerabil. Mi-am croit drum printre raze roşietice, corcoduşe strivite şi biciuiri fierbinţi spre Sibiu. Mă aştepta ca o gură imensă de ziduri şi străduţe întortocheate,răsucite adînc în mine- canini ai amintirilor.  A sea to suffer in.

Mulţimile pestriţe se mişcau mecanic, îmi respirau aerul, îmi gâfâiau în ceafă ca un imens doberman cu trilioane de picioare şi bale de bere atârnând groaznic dintr-un bot cu mai multe boturi. Lătrându-mi până în viscere tot felul de sunete şi şoapte sparte în catralioane de alte sunete şi şoapte.  Porcelain heart.

Bătăile inimii mele o acopereau, o dizolvau, o mestecau sălbatic în moflăituri de speranţe, nervi, fiori şi gust de bere. De data asta, dezamăgirea a avut gust de bere şi ţigări mult prea light pentru parodia ce mi se desfăşura în faţa ochilor. Roşu, parapanta latino, răgete fără sens, ironii, rîsete, punct.  My lost Lenore.

Nu mă pregătisem. Ăsta e adevărul: mirarea încă îmi aparţine, încă o port în crugul firii ca pe un dar de preţ al inocenţei. „Cînd încetezi să te mai miri, nu mai ai pentru ce trăi” spunea un mare înţelept.  My hope, the destroyer. Ziua s-a prefăcut în noapte eternă în acorduri de vioară.  She is the dark. Mulţimile au încetat să mai respire.  Fall with me. Tăcerea era grea în launtruri.  My wine in silence. Cerul s-a înroşit de la mîinile lui ridicate, rugător, clapele suspinau încet, ca un copil trist.  Deeper down. Delirul lui era al întregului corp format din zilioane de corpuri, chircindu-se odată cu umbra de pe scenă.  The black god. Sunetul grav al vocii se topea în jur, ne intra în piele, în unduiri dureroase, ca un bici de petale. Two winters only. Nu exista timp, loc, spaţiu, pămînt. Al lui eram toţi, cu el ne hrăneam, după el ne mişcam, glasul lui era glasul nostru, sîngele lui sîngele nostru, şoapta lui şoapta noastră, durerea lui stigmatul nostru, lacrimile noastre laguna lui de jertfe. The cry of mankind.

Am căzut din aură în aură. Zîmbetul blajin şi pieptul dezlănţuit, nebunia corzilor, ritmul înnebunitor al tobelor. Lepper affinity. Ploaia de senzaţii şi raze din spectrul lor. Still day beneath the sun. Gravitatea celor 4 corzi ce îţi sfredeleau inima pînă în ziua ei dintâi.  Heir apparent. Cuvintele de pe buzele lui ce nu puteau ieşi de pe buzele noastre împietrite. Ghost of perdition. Am fost în faţa unei Meduse moderne, cu chip blajin şi voce de Pan. I-am lăsat şerpii să ne devoreze în voie şi am surîs la gîndul că vom face, măcar puţin, parte din corpul monstruos care ne strivea.  Demons of the fall. Trupul nostru nu mai era al nostru, sufletele nu ne mai aparţineau, vocile ne erau sugrumate, strigătele tăcute.  The lotus eater.Ne flagelam cu tăceri şi mirări. Aşteptam doar absolvirea. Deliverance.

Anunțuri

Don’t you know it’s dark outside?

Pregătirile sunt întotdeauna mai frumoase decât rezultanta lor. Negru. Machiaj relativ violent ca să sublinieze ce ai şi tu frumos, ce mama naibii. Împletituri prin păr. Pentru că poţi, nu degeaba ai o pleată ce măsoară undeva la 1 metru şi un pic, nu? Întuneric. Lumini sparte de birt. Neah, nu te flata singură. El nici nu observă pregătirile. Ceilalţi, well, au toţi pregătirile lor…

Auzi, nu asculţi. Nu mi-o luat cadou de 8 martie, oh da, la munte e mult mai fain decât la mare, da nu merem şi noi anu ăsta, totuşi, că e festu ăla mişto la Feteşti, cine vine? haha, doua beri, Amon Amarth, pulă, oaai ce adevărăciune, băh da e nasol rău afară, şi porcu dracu acum vine să ne împăcăm, mi-ai pătat bluza mă idiotule, da de tipu ăla din Oradea de care îţi ziceam că-i drăguuuţ, două beri te rog, oare cînd dracu cîntă Celelalte Cuvinte, mi-i foame, mmm ce bunoacă-i aia, n-ai o ţigară? unde-i Clau? şi maică-mea m-o întrebat unde mi-s florile de 8 martie, ha-haaa ce faţă are ăla, băh da nu mai începe odată? vodka Apple te rog, ce tot vrei?? îmi trebe ruj cum are gagica aia, de ce nu stai aici la bar? doamne ce voce de căcat are omu ăsta, încă o vodka Apple, unde mi-i telefonu? Claauuu, oaicrezi că la tipu din Oradea îi place de mine? şi acum mă întreabă de ce ne-am despărţit, mă înţelegi? Claaaau,două Tuborg, unde-s bonurile lu Silva? iaaarbă prin păăăr, ce full e la budă,Claaaau, cînd plecăm? mai dă-mi o vodka Apple, poţi să crezi că pe cînd m-am pus să vorbesc cu ăla din Oradea o apărut Ţuţi?? ha-haaa,Claaaau, omu ăsta poate concura cu orice chitarist din lume jur, măh io de mâine cînt la avorturi nu la nunţi, Holsten, Claaaaau, ioi ce naşpa îi stă la aia în pantaloni de piele, Claaau, punem bere pe amplif??, ce pula mea măh, vine pruncu măcinaaat ţîrlea ţîrlea, brrr frig îi să mor io, Claaaau, hai cu lupii măăăăh, de ce esti supărată?, Hoooit, Morrrti, fă o poză, nuuu seee maaai aprinde-n ochiii loooor, Claaaau, 4 Holsten, vrei cafea?, ce solo impresionant băăăăăăăh, ha-haaa, dacă vrei privirea să mi-o las în podea calcă peste eaaaaaaaaaa calcă peste eaaaaaa, Claaauuuuu, şi tâmpiţii ăia de pe youtube că tre să-ţi dau linku, măcar nişte ghiocei măh că era 8 martie în frast, Claaaaaaaaaaauuuuu, 4 Tuborg şi 2 Skol, fain concertu să mor io, ce beaaaat îssss, no scuze io nu ştiu ce caut aici, noi plecăm, dă şi mie cafă, Callllaaauuuu, ai gheaţă în frapiera aia?, şi pînă la urmă ne-am întîlnit şi am vorbit cu ea, aş mânca ceva totuşi, oare la cît era trenu ăla?, no mîndră io mă duc, Clllaaaaaaaaaaaaaaaaaaaauuuu,apă minerală, da ea mereu aşa căcaturi vorbeşte normal că ăla nu i-o dat flori de 8 martie, mai o bere, n-am mărunt, e inundaţie în budă băga-mi-aş, zi-i la fata aia mică că m-am mutat, poţi săăă ai lumeaaa laaaa piciohohoaaareee, AAAAaaAAAAAAArghhhh, Clllaauuuuuuu, ha-haaa, băăăăăăăh dă beereeee, BEEREEE, oridecare, ha-haaa, hai să bem, CLLLAAAUUUUUUUU, o să am o discuţie deşteaptă cu tine odată, ce?, ce se întîmplă?, măh io nu înţeleg nimic, încă două beri.

În sfârşit laşi totul în urmă: luminile palide se transformă în felinarele de afară, fumul în întuneric, picioarele imobile în paşi grăbiţi ce bat mărunt frigul de afară. Şi pleci. Acasă. Eşti puţin emoţionată în faţa propriilor tale pregătiri şi te alini cu minciuni mici că la lumina candelabrului ieftin el o să observe. Vin roşu şi vacarmul unei tăceri care îţi chirceşte sufletul. Nu te ia în braţe, nu te săruta, nu observă. Nu îţi calci pe mîndrie cînd îl iei tu în braţe pentru că te simţi deja ca o tîrfă cu un statut ceva mai bunişor. Aşadar, îţi spui, prin prisma filosofiei universale, cum că toate femeile îs curve, te comporţi ca una.

Plîngi încet în tăcere şi te pomeneşti dorindu-ţi să auzi din nou, fără să asculţi. Vrei să pleci prin dimineaţa rece de afară, oriunde, doar să acoperi tăcerea. Te întorci cu spatele la el şi adormi.

Would someone watch over me?

Nevoia. De ce anume avem nevoie? Cît din ce facem sau vrem este rezultanta directă a ce avem nevoie?

Chiar am nevoie de haine chic pe care să dau milioane, ca dup-aia să mă crizez că nu-mi ajung marafeţii de chirie? Chiar am nevoie de alcool ca să merg mai departe? Chiar am nevoie de muzica de care mă laud că nu m-aş putea despărţi în ruptul capului? Chiar am nevoie de cafeaua de zi cu zi? Chiar am nevoie de prieteni, cunoştinţe şi alte mondenităţi? Chiar am nevoie de iubire? De filosofeli ieftine şi discuţii de căcat, fără concluzii logice şi aplicabile în prezentul concret?

Probabil că nu am nevoie de nimic, decît de mine însămi, ca sa merg mai departe prin viaţă, ca o umbră, ca un nimic ce din cînd în cînd se preface într-un zîmbet sau într-un camarad aproape imaginar de alcoale. Nu am nevoie de nimic, pot exista şi subzista lejer, de una singură, înfundată în proverbiala autarkeia. Da nu pot să nu mă întreb: m-aş mai numi om? femeie? pămînteancă?

De fapt la ora asta nu ma întreb nimic, ma jucam doar cu retorica mea mizerabilă şi făceam filosofie de blondă. Ultima săptămînă a fost groaznică tocmai pentru că am depins aproape în totalitate de alţi oameni. Mi-am făcut programul în funcţie de planificările la doctor, mi-am organizat viaţa dupa programul de lucru al colegelor, mi-am verificat ceasul de mii de ori pe zi ca să ştiu cînd să iau tratamentele, m-am uitat în zare de 4 ori pe zi să văd cînd vine Anca, m-am simţit prost că nu am avut destul timp pentru ea şi s-a plictisit, am refuzat oferte de weekend pentru că mi-am făcut programul în funcţie de Clau, m-am certat cu Clau şi acum n-am oferte de weekend, şi tot în tot, viaţa mea nu mai e a mea. Mi-o planific în funcţie de rahaturi mici, de oameni cu mofturi, de veniri sau plecări si alte evenimente mărunte-culmea!-ale altora.

Şi toata dependenţa asta ar fi absolut OK dacă s-ar găsi cineva să mă ia în braţe din cînd în cînd şi să-mi spună că dracu nu-i aşa de negru. Doar din cînd în cînd, în rarele momente cînd mă simt o pizdă vulnerabilă cu accese PMS-iste şi isterii refulate. Doar atunci. In my time of need.